Revnic & Asociații este una dintre primele societăți de avocaţi din Cluj Napoca și o firmă de referință din vestul țării. Revnic & Asociații se adresează mediului de afaceri din România cu o gamă largă de servicii de consultanță și dispune de un puternic departament de litigii care s-a detașat prin obținerea, în premieră națională, a unor decizii precum anularea prevederilor legale privind obligativitatea plăţii taxelor radio şi TV pentru persoane juridice și deschiderea procedurii de insolvenţă pentru persoane fizice.

Revnic & Asociații a implementat soluția software KeyVision pentru creșterea eficienței și sporirea gradului de coordonare dintre avocaţi. Decizia vine ca urmare a necesității gestionării unui volum mare de informații, cât și datorită nevoii tot mai stringente de a avea acces la rapoarte detaliate și la zi privind activitatea derulată.

„Planurile de dezvoltare care vizează creşterea echipei pe domeniul IT și energie, cât și volumul din ce în ce mai mare de clienți și dosare în lucru, ne-au determinat să înlocuim soluția internă de gestiune a datelor, neadaptată complet specificului nostru și insuficientă pentru nevoile curente. Am ales KeyVision în urma unui proces serios de prospectare a pieței, iar decizia a fost una ușoară deoarece aplicația s-a detașat din start prin funcționalități complete de pontaj și de management al clienților și dosarelor, prin setul de rapoarte detaliate la nivel de firmă, contract, avocat și prin posibilitatea de a urmări evoluția firmei per linie de business”, Radu Revnic, Managing Partner Revnic & Asociații.

KeyVision răspunde cerințelor firmei Revnic și Asociații prin oferirea unor funcționalități complete pentru managementul operațional specific unei case de avocatură, pornind de la înregistrarea orelor lucrate, până la managementul clienților, al contractelor și dosarelor, al termenelor de instanță și al task-urilor curente. Totodată, pune la dispoziție un motor de tarifare complex care permite definirea de tarife globale, abonamente care țin cont de ore reportate, tarife diferențiate per avocat și onorarii de succes. Mai mult, KeyVision asigură înregistrarea proiectelor în funcție de industria clientului, departamentul și practica legală de care aparțin, permițând monitorizarea activității în funcție de aceste criterii.

Un alt criteriu de selecție important din perspectiva firmei Revnic și Asociații a fost tabloul de bord, o secțiune unică din KeyVision care evidențiază grafic situația la zi a firmei, incluzând detalii despre facturare, restanțe, neîncasate, clienți activi, eficiență și productivitate.