Softventure contribuie la optimizarea sistemului de Document & Knowledge Management al NNDKP prin aplicatia M-Files

 Softventure contribuie la optimizarea sistemului de Document & Knowledge Management al NNDKP prin aplicatia M-Files

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), una din cele mai mari firme de avocatura independente din Romania care ofera servicii juridice si fiscale integrate, investeste in valorificarea experientei si cunostintelor dobandite in cei 25 ani de activitate prin implementarea unui nou sistem de Knowledge si Process Management. Acesta asigura o platforma comuna de management al documentelor, cu functionalitati extinse de clasificare si indexare.

M-Files, solutia furnizata in Romania de firma SoftVenture, a stat la baza acestui sistem de document & knowledge management. Solutia a fost selectata in urma unui proces riguros de evaluare si s-a detasat prin usurinta in utilizare, capacitatea de a se adapta la modul de lucru specific NNDKP, optiunile multiple de securitate si posibilitatea de integrare cu alte aplicatii interne, precum cea de pontaj si facturare.

“In contextul in care cererea de servicii avocatiale implica tot mai multe resurse ca urmare a gradului crescut de sofisticare a clientilor, precum si o eficienta sporita am considerat esentiala perfectionarea sistemului de document & knowledge management care sa permita firmei o mai buna valorificare a tuturor resurselor acumulate in cei 25 de ani de existenta a firmei, mai ales pentru a ne imbunatati serviciile si a diminua timpul de raspuns la solicitarile clientilor. Solutia M-Files a raspuns exigentelor NNDKP, iar SoftVenture, partenerul care a implementat aplicatia in cadrul firmei noastre, a reusit sa imbine perfect cunostintele tehnice cu cerintele specifice domeniului juridic”, Ion Nestor, unul din partenerii coordonatori ai NNDKP.

M-Files aduce totodata o schimbare in modul de organizare al documentelor, acestea putand fi regasite foarte usor in functie de ceea ce sunt, nu de locul in care au fost salvate. Se elimina astfel structurile rigide de directoare si se permit vizualizari dinamice ale documentelor, in functie de proprietatile acestora. Aplicatia ofera functionalitati ce permit centralizarea informatiilor din cadrul tuturor departamentelor, alaturi de o securitate complexa bazata pe caracteristicile documentelor. De altfel, acesta este principalul motiv pentru care prestigioasa organizatie de cercetare in IT, Gartner Inc, pozitioneaza M-Files printre solutiile de top dedicate managementului documentelor la nivel mondial.

M-Files este implementata in peste 100 de tari, in mii de organizatii care activeaza in domenii precum servicii, constructii, inginerie, avocatura, medical, farmaceutic, real estate, productie sau financiar-bancar.

Mai multe detalii despre beneficiile M-Files sunt disponibile aici.